Ieri, la Muzeul Taranului Roman, am descoperit un prea delicat vesmant de mireasa din zona Muscelului: o camasa lunga, racoroasa, brodata cu niste motive albe de matase, ca niste vise de fluture.
M-a emotionat gandul ca demult, demult, o fata si-a tesut fericirea in jurul acelei rochii - iar amintirea ei sta acum pe un raft strain.
Diferenta dintre o ie si o camasa standard e ca prima a fost deja iubita pana cand a ajuns la tine, in timp ce a doua a fost doar impachetata, sigilata si impodobita cu un cod de bare.
Sa porti un lucru care nu e neutru, ci incarcat cu o poveste.
Sa ai un vesmant care inca mai pastreaza privirea celui care l-a creat, a celui ce l-a iubit- e ca si cand ai primi un prunc frumos in grija.
In romaneste, "dragoste" vine din slavona, insemnand "minune". Mi se par minunate lucrurile in care s-a adunat timp peste timp, in care dragostea e veche si tacuta, in care povestile si-au pierdut firul, dar nu si sensul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu