O despartire. Moartea unui om drag. O boala data de un nefericit cod ADN. Sau, mai nou, o pribegie fortata. Cum le spunem copiilor nostri vestile pe care noi insine abia le putem internaliza?
Iata intrebarea pe care mi-am pus-o la sfarsit de iulie. Cu doi copii destul de mari pentru a nu putea fi mintiti. Insa prea mici pentru a putea duce povara unui fapt prea complex pentru puterea lor de intelegere.
Ce a urmat? O lectie pentru mine, ca parinte. Si un solid punct de sprijin pentru viitor. Nu, ceea ce nu te omoara nu te face mai puternic. In schimb te face mai viu. Mai alert. Mai recunoscator pentru fiecare raza de soare si pentru fiecare covrig rontait fara ganduri, pe iarba.
Mai jos, pe puncte, o mica lectie despre vestile pe care nu le putem cotrola si despre copiii nostri iubiti.
1. Adevarul mai inainte de toate
Sigur, un divort poate fi mascat printr-o explicatie de tipul " tati are mult de lucru si va lipsi o perioada." Sau moartea unei bunici poate fi voalata printr-o campanie voluntara de uitare. Insa nu vom face decat sa amanam o veste care poate ajunge la cei mici prin alte surse, infinit mai putin atente cu sufletul lor.
Asadar, adevarul si numai adevarul. Cat mai repede, cu atat mai bine.
2. Adevarul intr-o forma digerabila
Cuvintele simple sunt cheia. Coma, transplant, resuscitare, proces, partaj sunt tot atatia straini care nu fac decat sa adauge nori de plumb in sufletul copilului si sa semene indoiala fata de un viitor de neinteles.
Cand vom spune o poveste simpla, fara intorsaturi si explicatii, ne va fi si noua, ca parinti, mult mai usor.
3. Sensul care ne ajuta
Ce ar fi Scufita Rosie fara lup? Sau Alba ca Zapada fara mastera? Cenusareasa fara surorile rele? Nu numai povestile au nevoie de un obstacol pentru a fi puternice, interesante, frumoase.
Acest minim de sens adaugat unei vesti rele ii va ajuta pe copii sa vada dincolo de zid.
Pana la urma, cand ti se pune un munte in fata ai doua optiuni: sa putrezesti la umbra lui, plangandu-ti de mila. Sau sa-l urci.
4. Fara pipeta
Din publicitate am invatat un principiu de baza al comunicarii de criza: '' Aduna vestile proaste intr-un singur bloc si pune punct. Segmenteaza vestile bune pentru a prelungi starea de bine.''
Vestile proaste date cu pipeta inseamna agonie. Si nu pregatesc sufletul copilului decat pentru suspiciune. Sfatul meu ar fi sa transformi cat mai repede semnul de intrebare in punct.
5. Strategia sandvis
Compuneti un context cald pentru a livra vestea-caramida. Iesiti in natura cu cei mici. Faceti un picnic. Aduceti o placinta cu miros imbietor. Sub cerul liber, o veste, oricat de rea, se va disipa ca o ploaie calda de vara. Iar o portie buna de joaca inainte de plecare va fi pentru copii un semn ca viata merge mai departe si ca trebuie sa ne bucuram de fiecare mic moment de bine.
6. Creativitatea ca balsam
Puneti-le la indemana acuarele, panza si pensule. Jucati-va impreuna cu culorile. Faceti-va unul altuia portretul.
Incropiti un cuib de povesti din doua canapele si cateva perne. Cititi-le copiilor. Spuneti-le povesti de cand erati mici. Si cantati.
Noi am cantat mult la pian. La sfarsit de iulie, fata mea de 12 ani neimpliniti a compus o piesa pe care a intitulat-o Vis pentru pian si tata:). Si a continuat sa scrie povestea ei despre o veverita revolutionara.
Pentru multi, vara aceasta va avea numele unei etichete dureroase. Pentru noi, durerea se va fi facut muzica si carte.