M-am născut într-o camera în care pianina Bechstein a mamei stătea cuminte lângă raftul cu jucării.
De la început, clapele de fildeş, suporturile de bronz ale lumânărilor şi efigia lui Beethoven în ebonită m-au impresionat mai mult decât toboşarul chinez, păpuşa Nadia şi jocul "Nu te supăra frate" (când am avut, în sfârşit, un frate lucrurile s-au mai schimbat). În fiecare seară ascultam, alături de tata, concertul de la Radio România Muzical şi, de la cinci ani, ne amuzam recunoscând compozitorii. Tot atunci au venit primele lecţii de pian cu o profesoară ai cărei ochi verzi şi inele de smarald mă fascinau în egală măsură.
Avem, aşadar, în faţă copilul unic al unor părinţi tineri, intelectuali, care îşi proiectează în el aspiraţiile artistice (mama), respectiv creativitatea şi pofta de joacă (tata). Cred că am fost într-o bună măsură experimentul unui medic care a visat să fie scriitor şi al unui inginer meloman care nu a încetat nicicând să se joace.
( fragment din interviul acordat ziarului Bursa 11.11.16)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu