Despre rezistenta prin muzica si optimism

A- Omul care a scris aceste carti este unul care iubeste muzica, a gustat-o devreme. Cum s-a intamplat intalnirea ta cu muzica? Cine ti-a ghidat pasii pe acest taram? 

 C.A: Acasa am crescut jucandu-ma sub pianina mamei, un Bechstein de secol 19 cu lumanari de bronz si efigia lui Beethoven in ebonita. Pe taburetul rotativ de dinaintea claviaturii m-am catarat la 4 ani, iar lectii propriu-zise am inceput sa iau la 5 ani. Dincolo de scoala de muzica, cred ca acela care m-a construit ca om iubitor de armonii a fost tatal meau, inginer si admirator dependent de Radio Romania Muzical. El m-a invatat sa ascult o simfonie, sa deosebesc partile unui concert, sa inteleg ca orice compozitie are trei principii de baza: contrast, repetitie si variatii. Si tot el mi-a rasplatit de fiecare data rabdarea cu o portie buna de joaca. Daca n-ar fi fost ambitia mamei de a ma indrepta spre pian si dorinta tatalui meu de a ne juca de-a compozitorii, nu as fi acum cetatean in patria muzicii.

 A. -  Desi in lumea in care traim auzim mereu replici melancolice de genul " Azi nu se mai citeste, domnule, ca pe vremuri!", " Copiii de azi nu mai sunt precum cei de ieri!", eu vad in jurul meu parinti care citesc constant celor mici, adolescenti care citesc e-book sau pe suport clasic, de hartie. Carui tip de cititor se adreseaza cartile tale? 

C.A. - Am scris aceste carti avand in minte un cuib de povesti in care un parinte se bucura sa descopere cu al sau copil o lume a armoniei. Asadar, am vizat nu atat un profil de cititor, cat un fel de a citi: in tihna, cu dragoste si curiozitate. Nici eu nu cred ca lectura va pierde partida in fata jocurilor pe tableta sau a filmelor. Concurenta e mult mai mare, atata tot. De aici si noul trend, admirabil, al parintilor care le citesc copiilor cu asiduitate si metoda. In comunism, nu ne citea nimeni dupa 6-7 ani, pentru ca alternativele la carte erau minimale. Acum batalia e mult mai sofisticata, drept pentru care ne profesionalizam si noi, acei parinti care vrem sa crestem niste copii cu discernamant, imaginatie si independenta. 

A. - Studii diferite ne spun ca suntem ceea ce suntem pentru ca mostenim, genetic, anumite trasaturi din familie. Ni se spune si ca un rol important in educatie il care mediul in care ne traim mai ales primii ani din viata. Cum vezi tu rolul familiei in formarea tanarului cititor? 

C.A. - Hai sa-ti spun concret, despre cazul meu. Am crescut intr-o familie tipica de intelectuali din clasa de mijloc. Mama, medic. Tata, inginer. Fiecare parinte si-a proiectat in mine visele. Si..mi-a aratat partea lui de biblioteca.

 Ca mama, la randul meu, am incercat sa fiu mai ales...vesela. Magre tout, cum ar spune francezii. Suna derizoriu, stiu. Dar mi se pare ca traim intr-un interval atat de incarcat de vesti rele, incat rezistenta prin optimism a devenit un tip rar de eroism. 


Cartile mele fac parte din aceeasi strategie de rezistenta. Poate armonia, bunatatea si libertatea vor fi marfuri rare intr-o lume din ce in ce mai violenta, mai lipsita de compasiune si mai obsedata de control. A creste niste copii astfel incat sa nu devina niste numare oarbe, aceasta este, cred, miza noastra. Ca parinti. Ca oameni creativi si liberi. 

( Fragment din interviul acordat blogului La Drum cu Apolodor)