Despre rezistenta prin muzica si optimism

A- Omul care a scris aceste carti este unul care iubeste muzica, a gustat-o devreme. Cum s-a intamplat intalnirea ta cu muzica? Cine ti-a ghidat pasii pe acest taram? 

 C.A: Acasa am crescut jucandu-ma sub pianina mamei, un Bechstein de secol 19 cu lumanari de bronz si efigia lui Beethoven in ebonita. Pe taburetul rotativ de dinaintea claviaturii m-am catarat la 4 ani, iar lectii propriu-zise am inceput sa iau la 5 ani. Dincolo de scoala de muzica, cred ca acela care m-a construit ca om iubitor de armonii a fost tatal meau, inginer si admirator dependent de Radio Romania Muzical. El m-a invatat sa ascult o simfonie, sa deosebesc partile unui concert, sa inteleg ca orice compozitie are trei principii de baza: contrast, repetitie si variatii. Si tot el mi-a rasplatit de fiecare data rabdarea cu o portie buna de joaca. Daca n-ar fi fost ambitia mamei de a ma indrepta spre pian si dorinta tatalui meu de a ne juca de-a compozitorii, nu as fi acum cetatean in patria muzicii.

 A. -  Desi in lumea in care traim auzim mereu replici melancolice de genul " Azi nu se mai citeste, domnule, ca pe vremuri!", " Copiii de azi nu mai sunt precum cei de ieri!", eu vad in jurul meu parinti care citesc constant celor mici, adolescenti care citesc e-book sau pe suport clasic, de hartie. Carui tip de cititor se adreseaza cartile tale? 

C.A. - Am scris aceste carti avand in minte un cuib de povesti in care un parinte se bucura sa descopere cu al sau copil o lume a armoniei. Asadar, am vizat nu atat un profil de cititor, cat un fel de a citi: in tihna, cu dragoste si curiozitate. Nici eu nu cred ca lectura va pierde partida in fata jocurilor pe tableta sau a filmelor. Concurenta e mult mai mare, atata tot. De aici si noul trend, admirabil, al parintilor care le citesc copiilor cu asiduitate si metoda. In comunism, nu ne citea nimeni dupa 6-7 ani, pentru ca alternativele la carte erau minimale. Acum batalia e mult mai sofisticata, drept pentru care ne profesionalizam si noi, acei parinti care vrem sa crestem niste copii cu discernamant, imaginatie si independenta. 

A. - Studii diferite ne spun ca suntem ceea ce suntem pentru ca mostenim, genetic, anumite trasaturi din familie. Ni se spune si ca un rol important in educatie il care mediul in care ne traim mai ales primii ani din viata. Cum vezi tu rolul familiei in formarea tanarului cititor? 

C.A. - Hai sa-ti spun concret, despre cazul meu. Am crescut intr-o familie tipica de intelectuali din clasa de mijloc. Mama, medic. Tata, inginer. Fiecare parinte si-a proiectat in mine visele. Si..mi-a aratat partea lui de biblioteca.

 Ca mama, la randul meu, am incercat sa fiu mai ales...vesela. Magre tout, cum ar spune francezii. Suna derizoriu, stiu. Dar mi se pare ca traim intr-un interval atat de incarcat de vesti rele, incat rezistenta prin optimism a devenit un tip rar de eroism. 


Cartile mele fac parte din aceeasi strategie de rezistenta. Poate armonia, bunatatea si libertatea vor fi marfuri rare intr-o lume din ce in ce mai violenta, mai lipsita de compasiune si mai obsedata de control. A creste niste copii astfel incat sa nu devina niste numare oarbe, aceasta este, cred, miza noastra. Ca parinti. Ca oameni creativi si liberi. 

( Fragment din interviul acordat blogului La Drum cu Apolodor) 

  

Dimineata de poveste la Palatul Cantacuzino

        

        

De ce scriu mamele ( si alte intrebari castigatoare)

'Când se naște scriitorul, înainte sau după ce se naște mama?' M-a intrebat o prietena blogger, Adina Matei. Si mi-a placut. Atat de mult, incat am hotarat sa facem un concurs, prin care sa premiem trei intrebari dintre cele mai interesante, creative, jucause, sensibile (lista e deschisa). Asadar, intrebati si catigati! Trei seturi complete de Povesti din Padurea Muzicala. Concursul e deschis pe blogul La drum cu Apolodor timp de o saptamana. Astept cu emotie intrebarile voastre! 

Si, intre timp, schitez un raspuns la dilema " ce a fost mai intai, pana sau mama?"

 Mamele scriu ca să nu uite. Când se naște primul copil, totul e nou, nimic nu se potrivește cu harta pe care ți-o desenasei cu atâta speranță. Navighezi printre scutece, tetine, bavete, sterilizatoare și termometre, fentând o febră sau o tuse, exultând la primul cuvânt, la primul pas sau la prima... olița. Și uiți, cum nu ți s-a mai întâmplat vreodată! E firesc să îți dorești un jurnal de bord. Până la urmă, e cea mai palpitantă călătorie pe care o vei face în această viață. Iar peste ani, caietele în care ai notat ,,perlele,, celui mic, spaimele tale sau momentele amuzante vor deveni niște ghiduri foarte utile de gândire creativa și de auto-motivare. 

  Apoi, mamele scriu ca să nu se uite. Să nu se piardă pe ele, ființe inteligente, creative, surprinzătoare. În rutina primului an, cu binecunoscutul ritual alăptat-înfășat-spălat-culcat. Să își amintească cine sunt. Dincolo de suzete, pachete, bavete, rețete. Dincolo de zilele bune care curg la fel. Și de zilele rele care se învârtejesc copleșitor de altfel. 

Știi, pe vremea lui Mozart, femeile de condiție plecau la băi ca să se refacă după o naștere. Astăzi femeile cu suflet de scriitor își iau o foaie de hârtie și, cu ochii pixelați de somn, pleacă unde vor ele.

  


Când se naște scriitorul? Înainte sau după mamă? Să spunem că mama o va trage de mânecă pe scriitoare. O va îndeamnă să iasă la lumină. 

Să povestească pentru a adormi lin un copil. 

Să se povestească pentru a rămâne trează ca femeie, ca om inteligent, ca spirit liber.

( Restul interviului si concursul pe blogul La drum cu Apolodor. Calatorie frumoasa!)

Un vis si...opt carti muzicale cadou ( concurs)

Cele opt cărţi din colecţia "Poveşti din pădurea muzicală" au fost scrise pentru a crea, peste douăzeci de ani, un public pasionat de muzică clasică. Un public care să fi respirat din fragedă copilărie în preajma marilor compozitori, un public pentru care Chopin să nu sune a shopping cu ultima consoană neglijent aspirată, iar Bach să nu fie o rudă mai puţin norocoasă a lui Hornbach.

Am pus, aşadar, pe cântar un vis.

Visul ca muzica clasică să coboare de pe postamentul poleit al culturii înalte direct pe raftul cu jucării.

Visul ca nişte fraţi să se joace de-a Beethoven, nu numai de-a Bakugan.

Visul ca în curând un copil să îşi întrebe tatăl: "Hornbach de la Bach?".

Sau, împingând reveria spre utopie, posibilitatea ca acelaşi puşti, devenit adult, să renunţe la un Maybach pentru integrala Bach, plus câţiva ani de libertate.

Si pentru ca azi colectia cartilor muzicale se indreapta allegro spre o frumoasa poveste de...re-editare, va multumim pentru dragostea cu care ne-ati primit in ultimii ani. Va rasplatim cu trei seturi complete de opt carti cu CD, direct din biblioteca autorului.

    Asadar, concurs, pentru urmatoarele 3 zile, in 3 pasi simpli:

- like pagina Povesti din Padurea Muzicala

- like pagina Enescu si hora razelor de soare

- share postul de concurs



Va tinem pumnii!!!!

  

Motive de frumusete- ' Enescu si hora razelor de soare'

 O noua carte din colectia Povesti din Padurea Muzicala este gata sa-si ia zborul in lume.

A... noua.

Pentru noi, echipa care a lucrat trei ani la infaptuirea ei, este de departe cea mai draga.


Asa ca ne rasfatam privirea cu cateva ilustratii.


Tot atatea motive de frumusete, spunem noi.




Intr-o alta zi de maine va vom sopti mai multe despre ce puteti gasi intre copertele migalos desenate de Adriana Gheorghe si Thea Olteanu.

Sapte povesti pentru sapte seri muzicale sau:

- Cuibusor de muzica
- Povestea unui pui de soare
- Cele doua dulapuri cu note muzicale
- Invartita cu nuca- o reteta de Lia Ciocarlia
- Scoala de muzica a iezilor talentati
- O poveste scrisa cu acul
- Printesa iubita din orasul amortit



Pe curand!

Cuibul de povesti

Cum le citim copiilor pentru ca acestia sa ne ceara cu pasiune o noua poveste? Cum il facem pe cel mic sa intinda mana spre raftul de carti cu aceeasi aviditate cu care s-ar indrepta catre o tableta cu jocuri? Sau catre o cutie cu bomboane?

A deveni cititor e o cale lunga. Si nu cea mai simpla. Copilaria este luata cu asalt de console, tablete si nenumarate canale tv. Sarmana carte, cu paginile ei inaripate, pare condamnata sa piarda batalia, cel putin la categoria " sclipici", "efecte speciale" si "hipnoza garantata".

O cale lunga. Dar la capatul ei va sta un om liber. Si, as indrazni sa spun, fericit.

Cum le deschidem copiilor nostri drumul catre carte? Cateva sfaturi mai jos, de la o mama-scriitoare care, cum ar spune fiul meu, 'nu se poate abtine sa nu spuna povesti'.

1. Cuibul cu povesti

Am inventant cuibul cu povesti intr-o seara de noiembrie cand afara incepuse sa ninga. Doua canapele lipite intr-un careu au primit imediat numele de: cotet, ladita, culcus ( din partea Theei cea modesta) respectiv castel- cuib in viziunea intimist-megalomana a lui Sashi. Copiii s-au bucurat ca au un spatiu al lor special pentru a citi carti. Iar eu am rasuflat usurata ca ii am sub control, intr-un fel de tarc cu perne si... povesti.


2. Cartile de la fereastra

Am fi putut pune cuibul de povesti oriunde. Am ales sa fie langa fereastra, pentru ca pervazul sa ne serveasca drept biblioteca a saptamanii. Duminica alegem impreuna cu Thea si Sashi cartile pe care urmeaza sa le citim in urmatoarele sapte zile. Le aranjam frumusel pe pervaz. Si hotaram ordinea in care le vom citi. Asa cum poate ati observat, copiii sunt foarte fericiti sa aiba o rutina. Ceea ce ne duce la urmatorul punct de pe lista...

3. Aceeasi ora

Pentru noi ora cu povesti este inainte de culcare. Negresit, fara negociere, cifra magica 7. Cand intarzii cateva minute, se gaseste mereu un copil care sa ma traga de maneca: e timpul! Rutina e cel mai bun prieten al unui parinte, cel putin in privinta bunelor obiceiuri.


4. Gustul dulce al lecturii

Cand aveam 9 ani, am citit Huckleberry Finn in timp ce rontaiam mere. Cativa ani mai tarziu, daca ar fi fost sa aleg o meserie, aceasta ar fi fost: cititor-rontaitor de mere. Recunosc, mi-am ratat vocatia si am ajuns publicitar, profesor, trainer si, in fine, scriitor. Mi-a ramas insa ideea de rontaiala. Asa ca pe pervazul de langa cuibul nostru cu povesti poposesc in fiecare seara un sir de farfurioare cu biscuiti, bucatele de mar, felii de portocala si trei cani cu ceai.

5. Muzica

Nu numai povestile din Padurea Muzicala curg bine pe un fundal muzical. Cand citim povesti rusesti, niste cantece despre serile din Moscova, despre drumuri de iarna si imbujorate Kalinki sunt numai bine-venite. Precum muzica eroica din Beethoven pentru niste povestiri istorice.

Sfatul meu ar fi ca muzica sa incadreze povestea: cateva minute la inceput, cat rasfoim cartea si  intram in atmosfera. Apoi cateva minute la final, cand contemplam povestea in intregul ei, ne gandim cum ar fi putut curge altfel si ce personaje am fi putut adauga ( sau scoate).

6. Lumina

Pentru noi, cuibul de povesti e ca o scena. Nimic altceva nu mai exista. In toata casa ramane o singura lampa, cea de deasupra canapelelor-ingemanate. E ca si cand lumea adevarata s-ar stinge pentru o ora. Mai raman: steaua mea si a Theei, plus luna mea si a lui Sasha.

Cand citim o carte 'speciala' precum "Piesele lui Shakespeare" sau "Little Women" sau " Les Malheurs de Sophie" sau...( opriti-ma, va rog), ei bine, atunci o lumanare intr-un sfesnic greu ne aduce si mai mult mister (plus ceva lacrimi in ochii mamei-cititoare).

7. Citim pe rand

Imi place sa le arat copiilor ca avem atatea voci cate stari sufletesti. Pentru noi lectura e si un moment de arta dramatica. Cand citim o piesa de teatru, fiecare copil isi alege un personaj si ii citeste replicile.
Ne distram incercand "vocea potrivita". Si cea opusa, care ar suna cel mai fals. E nu numai un exercitiu de atentie, ci si de improvizatie.


8. Crestem pe masura cartilor

Aici promit o postare separata. Lista cartilor cu care au crescut Thea si Sashi le reflecta mult mai bine copilaria decat un album cu fotografii. Ce va pot spune este ca avem in continunare cuibul nostru de povesti. Si ca, intre timp, fiecare copil are propriul raft de carti si ora ( sau orele) lui separate de lectura. Cum ar spune Sashi,  cand il intreb cat mai are de citit:  'e viata mea privata, mama!'

De acord. Cand copilul ne cere sa iesim afara din camera lui pentru a-l lasa singur cu o carte e cel mai frumos compliment pe care il putem primi.

Ca parinte.

Ca cititor.

Ca frate de carte.

PS: Concurs de poveste!

Puteti castiga 3 seturi complete de povesti din Padurea Muzicala (8 carti si 8 CD-uri) prin 3 pasi simpli:

- like pagina Povesti din Padurea Muzicala,
- like Enescu si hora razelor de soare,
- share postul de concurs de pe pagina Povesti din Padurea Muzicala.


Castigatorii vor fi anuntati vineri, 4 nov, la ora 3PM.

Va tinem pumnii!!!

Cum le dam copiilor niste vesti exagerat de proaste

O despartire. Moartea unui om drag. O boala data de un nefericit cod ADN. Sau, mai nou, o pribegie fortata. Cum le spunem copiilor nostri vestile pe care noi insine abia le putem internaliza?

Iata intrebarea pe care mi-am pus-o la sfarsit de iulie. Cu doi copii destul de mari pentru a nu putea fi mintiti. Insa prea mici pentru a putea duce povara unui fapt prea complex pentru puterea lor de intelegere.

Ce a urmat? O lectie pentru mine, ca parinte. Si un solid punct de sprijin pentru viitor. Nu, ceea ce nu te omoara nu te face mai puternic. In schimb te face mai viu. Mai alert. Mai recunoscator pentru fiecare raza de soare si pentru fiecare covrig rontait fara ganduri, pe iarba.

Mai jos, pe puncte, o mica lectie despre vestile pe care nu le putem cotrola si despre copiii nostri iubiti.

1. Adevarul mai inainte de toate

Sigur, un divort poate fi mascat printr-o explicatie de tipul " tati are mult de lucru si va lipsi o perioada." Sau moartea unei bunici poate fi voalata printr-o campanie voluntara de uitare. Insa nu vom face decat sa amanam o veste care poate ajunge la cei mici prin alte surse, infinit mai putin atente cu sufletul lor.

Asadar, adevarul si numai adevarul. Cat mai repede, cu atat mai bine.

2. Adevarul intr-o forma digerabila

Cuvintele simple sunt cheia. Coma, transplant, resuscitare, proces, partaj sunt tot atatia straini care nu fac decat sa adauge nori de plumb in sufletul copilului si sa semene indoiala fata de un viitor de neinteles.

Cand vom spune o poveste simpla, fara intorsaturi si explicatii, ne va fi si noua, ca parinti, mult mai usor.

3. Sensul care ne ajuta

 Ce ar fi Scufita Rosie fara lup? Sau Alba ca Zapada fara mastera? Cenusareasa fara surorile rele? Nu numai povestile au nevoie de un obstacol pentru a fi puternice, interesante, frumoase.

 Acest minim de sens adaugat unei vesti rele ii va ajuta pe copii sa vada dincolo de zid.

Pana la urma, cand ti se pune un munte in fata ai doua optiuni: sa putrezesti la umbra lui, plangandu-ti de mila. Sau sa-l urci.


4. Fara pipeta

Din publicitate am invatat un principiu de baza al comunicarii de criza: '' Aduna vestile proaste intr-un singur bloc si pune punct. Segmenteaza vestile bune pentru a prelungi starea de bine.''

Vestile proaste date cu pipeta inseamna agonie. Si nu pregatesc sufletul copilului decat pentru suspiciune. Sfatul meu ar fi sa transformi cat mai repede semnul de intrebare in punct.

5. Strategia sandvis

Compuneti un context cald pentru a livra vestea-caramida. Iesiti in natura cu cei mici. Faceti un picnic. Aduceti o placinta cu miros imbietor. Sub cerul liber, o veste, oricat de rea, se va disipa ca o ploaie calda de vara.  Iar o portie buna de joaca inainte de plecare va fi pentru copii un semn ca viata merge mai departe si ca trebuie sa ne bucuram de fiecare mic moment de bine.

6. Creativitatea ca balsam

Pictura, pianul, poezia- sunt tot atatea debusee care ii vor ajuta pe copii sa-si transforme durerea, sa-i dea o forma creativa, pentru a putea trece mai departe.

Puneti-le la indemana acuarele, panza si pensule. Jucati-va impreuna cu culorile. Faceti-va unul altuia portretul.


Incropiti un cuib de povesti din doua canapele si cateva perne. Cititi-le copiilor. Spuneti-le povesti de cand erati mici. Si cantati.


Noi am cantat mult la pian. La sfarsit de iulie, fata mea de 12 ani neimpliniti a compus o piesa pe care a intitulat-o Vis pentru pian si tata:). Si a continuat sa scrie povestea ei despre o veverita revolutionara.


Pentru multi, vara aceasta va avea numele unei etichete dureroase. Pentru noi, durerea se va fi facut muzica si carte.