Despre mere, somn si... viitoarele carti

In ce fel de familie ai crescut? Ce sunt parintii tai si ce fel de inclinatii aveai in copilarie? Ce spuneai ca o sa te faci cand vei fi mare?

Am crescut intr-o casa cu seminee si ferestre inalte, dintr-un vechi cartier evreiesc ascuns in centrul Bucurestiului. In serile de vara, vantul imi aducea in camera flori rasucite de tei si mai ales acordurile deloc indepartate ale unui impromptu de Chopin. Scoala am facut-o mai intai la poalele Dealului Mitropoliei, la Lipatti, intr-o curte cu platani seculari prin care se fugareau copii avand in spate viori mai mari decat ei. 

Au fost zece ani de poveste, apoi au inceput demolarile, teii au fost taiati, mainile misterioase au amutit, in schimb se auzeau mult mai des sirene de politie, ambreiaje si generice de tip Dallas. Si iata ca iti raspund, indirect, si la a doua intrebare: se pare ca de mica am avut inclinatia de a dramatiza! Dincolo de acest lucru (prost interpretat de ai mei drept pacatul fabulatiei), imi placea foarte tare sa citesc si sa rontai mere, cu picioarele cocotate pe pervaz. Lucru acceptabil, intr-o familie de intelectuali crescuti in cultul cartii. Insa complet neinteligibil ca alegere de viata, pentru aceeasi oameni, deprinsi sa vada lumea in ecuatii precise (tata, ca inginer) sau in prescriptii medicale ( mama-doctor).

Si ce te-ai facut, de fapt?

Sper ca m-am facut scriitor si rontaitor de mere. Dupa ce am ratacit zece ani prin publicitate, bifand in trecere pozitia de director executiv al agentiei cu cea mai mare cifra de afaceri de pe piata. Predand, in paralel, ca profesor asociat la SNSPA. Si hranindu-ma din ce am invatat la Limbi Straine (Universitatea Bucuresti) precum si in peregrinarile mele din filosofie (Scoala de la Tescani),  multiculturalitate ( Soros) si scriere creativa ( Harvard).

Cum te-ai descrie acum? Ce esti? Cine esti? Care sunt primele randuri ale definitiei tale?

Fara gres, sunt ‘mama’. Altfel, mai raspund la poreclele de ‘coach’, ‘trainer’, ‘innovation leader’. Desigur, nu mai am agenda din zilele de glorie. Si nici perechile de pantofi de atunci. Am invatat insa ca lucrurile mari sunt evidente, la indemana, si, da, gratis. Ca muzica se face cu 12 sunete. Ca povestile se scriu cu 31 de litere. Ca viata se traieste din aceleasi povesti care s-au mai spus, din acelasi sunete care s-au mai cantat. Si totusi niciun compozitor din lume nu poate epuiza muzica acesta simpla si previzibila care suntem.

 Cum ma definesc? Ca un bun ascultator. Pentru a avea o sansa de a deveni un bun scriitor, vreodata.

Acum, ca au aparut povestile tale din Padurea Muzicala, ai senzatia aceea de Mester Manole, ca ai vrea sa faci alta manastire? Incotro ai de gand sa zbori?

Sa spunem ca am deja doua manastiri in curtea celei inaltate. Faptul ca Povestile Muzicale au iesit primele in lume e pura intamplare. Cronologic, am inceput cu “Povesti de adio” (trei sferturi gata) si “Blond deschis” (un roman despre publicitate). Scriu cartile pe care as fi vrut sa le citesc acum cativa ani. Si traiesc, cum ar spune politistii, adaptandu-ma la conditiile de mers. Fara planuri mari. Fara asteptari, ambitii sau incrancenari. Si da, ma bucur pentru fiecare rasarit de soare ratat in dulcele somn al diminetii.

Colectia Povesti din Padurea Muzicala de Cristina Andone este disponibila in librariile Adevarul din toata tara precum si pe www.adevarulshop.ro.