Spune-ne, te rog, noi, cei care abia acum
intalnim povestile tale muzicale, cum sa le prezentam copiilor nostri? Cum sa
ii imprietenim cu muzica, chiar daca ei nu sunt micuti si intre timp au invatat
sa asculte muzica MTV, de exemplu?
Copiii, dar mai ales adolescentii, au un
simt foarte ascutit pentru tot ce e fals, chinuit, poleit. Daca ii apropiem de
muzica mare avand prejudecata ca trebuie sa ne invesmantam sufletul in frac, ne
vor simti crisparea si o vor respinge, pe buna dreptate. Altfel, copiii mici se
apropie instinctiv de muzica din perioada baroca si clasica: Albinoni, Corelli,
Pachelbel, Bach, Mozart sunt compozitori la care aderenta este imediata. Pentru
adolescenti, Beethoven poate fi “vandut” ca primul metalist din istorie. Iar
muzica plina de sentiment a romanticilor, de la Chopin, Brahms, Liszt,
Ceaikovski nu poate da gres in fata unui ghem de emotii in varsta de 14 sau 16 ani.
Cat despre povestile din Padurea Muzicala, sunt scrise pentru copii intre 4 si
9 ani, dar intr-un ritm suplu, creativ, alert. Admit, am folosit ceva trucuri
de captare a atentiei deprinse din publicitate. Atmosfera este insa
echilibrata, armonioasa, departe de tenebrele de tip bakugani-benteni. 
Tu cand ai inceput sa iubesti muzica? Iti
amintesti de o intamplare din copilaria ta care te-a apropiat de muzica?
Muzica imi este la fel de apropiata ca
auzul. Mi-e greu sa definesc un “ab initio’. Iti pot spune ca tata asculta cu
religiozitate concertul de seara de la radio, ca, de la trei ani, mama mi-a pus in camera o pianina
Bechstein ( ceea ce nu v-as recomanda, mai ales daca aveti un copil curios,
inclinat catre scrijelit si desurubat). Am facut, desigur, pian. Apoi, cand
deja proiectul Povestilor se conturase, am descins la Harvard pentru a ma ingropa
doua luni in bibliotecile- templu Widener si Lamont dar mai ales pentru a lua
lumina de la cel mai binevoitor profesor de teorie muzicala pe care l-am
intalnit vreodata: dr.Wright.
Deci povestile le-ai scris acolo, in
limba engleza si le-ai tradus in romana? Cum s-au nascut, concret, cum le-ai
asternut pe hartie si apoi cum ai ales muzica potrivita pentru fiecare dintre
ele?
La Harvard am pus pe hartie partea de
documentare si mi-am construit strategia din spatele povestilor. Concret, am
facut un audit de imagine pentru muzica fiecarui compozitor, cautand culori,
emotii, stari, elemente vizuale care sa le defineasca esenta. Uite, de exemplu,
spiridusul Beethoven este navalnic, puternic, temerar, locuieste intr-un stejar
impreuna cu puiul sau de leu iar culoarea sa preferata este rosul. In timp ce Chopin, visator, temator,
nostalgic salasuieste alaturi de unicornul sau Vis intr-o casuta violet prinsa
de o salcie plangatoare. Toate acestea nu au legatura cu imaginatia, sunt
planificare pura. Apoi la Harvard am ales muzica potrivita pentru fiecare
carte, urmand doua criterii: sa fie accesibila copiilor si sa faca parte din
nucleul dur al compozitiilor compozitorului respectiv. Si am schitat un ghid de
bune maniere la concert pentru copii, veverite si iepurasi, inclus ulterior in
cartea cu Strauss. Asadar, mai intai a fost strategia, apoi alegerea muzicii,
si, in final, scrierea povestilor.
( Fragmentul face parte din interviul acordat revistei Tango in 2012)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu