marți, 26 ianuarie 2016

Ghid sentimental despre ie


1. De cand dateaza si cum a inceput pasiunea ta pentru ie?



Cred că totul a început în facultate, la un curs de etnografie. A continuat, în forme agravante, cu iile cumpărate din târg şi purtate în fiecare vară la mare. Cu admiraţia pentru Lena Constante şi tapiseriile-i pădureneşti. 

Acum am ajuns sa cumpănesc bine înainte de a-mi cumpăra o rochie noua. Pentru mine, moneda nu este leul ci ia, iar întrebarea pe care mi-o pun în faţa unei perechi de pantofi este ‘câte ii aş putea să-mi cumpar în locul acestor minuni cu tocuri ametitoare?’ 

Pană la urmă, diferenţa dintre o ie şi oţinută contemporana e ca prima a fost deja iubită, in timp ce a doua a fost doar împachetată, sigilată si împodobită cu un cod de bare. De aceea, cel mai adesea pantofii cei noi sau rochiile ispititoare rămân la locul lor şi încă o ie îşi face loc în lada mea de zestre.



2. Povesteste-ne despre colectia ta de ii - de cat timp si de unde le "culegi", daca e vreuna care are o poveste speciala, sau pe care o preferi dintr-un motiv anume.



În douăzeci de ani am strâns aproape o sută de ii şi zeci de fote şi de pieptare din toatătara. Ador cămăsile de Muscel, cele de Banat şi de Pădureni. 

Totusi, cea mai apropiată sufletului meu rămâne ia din Nordul Moldovei cusută de fata mea când avea zece ani. A fost un drum de şase luni, de-a lungul căruia Thea a brodat cu sârg, inspirată de documentatia cărtii la care lucram - Enescu si hora razelor de soare



Am încheiat sincron, ultimul nod la ie fiind frate geamăn cu punctul de final de poveste. In februarie 2017, la editura Curtea Veche, asteptam ca noua carte sa insoteasca ia Theei intr-o dubla lansare : de carte si de colectie...etnografica.

3. Cand si cum le porti? Cum te simti cand esti imbracata in ie?

O ie poate fi boemă sau glam, nonconformistă sau foarte formală, în funcţie de context. 

În picioarele goale, la mare, un delicat veşmânt de Muscel îţi va flata trupul ca un vis de fluture. 

La bal, o ie preţioasă de Mehedinţi accesorizată cu o fustă de mătase, o fotă cu fir metalic şi o pelerină de dantelă te va scoate din anonimatul rochiilor negre cu sclipici.


4. Ce ar trebui sa stie o viitoare posesoare de ie?


Acum zece ani, nu erau prea multe opţiuni pentru iubitoarele de ii. Existau cămăsile vechi, cusute de mână, şi cele de artizanat, din pânză topită, cu economicele motive în rosu si negru. Acum piaţa a evoluat, ne putem cumpara ii noi, bogat ornamentate şi corecte etnografic. Desigur, oricând aş alege o ie cu istorie în locul uneia cu etichetă, fie aceasta glam.

 Iata câteva sfaturi pentru a ‘depista’ o ie autentică:



- Întoarceti cămasa pe dos. Cusătura cu acul nu poate fi trucată. Micile imperfectiuni indică lucrul de mână si implicit vechimea.


- Alegeti o ie cu paiete mici, patinate, în locul celor mari, strălucitoare. Dincolo de estetică, e şi un semn ca acel veşmânt a vazut măcar finalul celui de-al doilea război mondial, ceea ce nu e putin lucru.


- Ignoraţi chemările de sirenă ale iilor din tul sau nylon. Sunt mai ieftine, dar provoacă rani estetice privitorilor şi un serios discomfort purtătoarei.


- Între lame şi fir metalic mergeţi pe a doua variantă. E subtil-sofisticată şi indică o vechime considerabilă.


-Între o ie cu flori şi una cu motive geometrice, prima va lua ochii, în timp ce a doua va culege complimentele avizatilor. E diferenţa dintre o bijuterie sclipitoare, din oţel inoxidabil, şi una de argint, uşor înnegrită.




Dincolo de orice, vă doresc sa găsiţi acea ie care sa vă îmbrace sufletul!
( intrebari de Adina Rosetti pentru Unica de februarie 2016)

Alaturi, o fotografie de la FILIT 2015, impreuna cu David Lodge.






2 comentarii:

  1. Superb,am putea face o mare expozitie...eu vin cu colectia mea din Ardealul de Nord si Maramures ! Cine stie, poate ca vom reusi !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar fi chiar de poveste! Ma bucur mult ca v-am descoperit, domnule Rancea! Complimente!

      Ștergere