De 13 ani sunt mama lui Sasha. Zis și bebelușul moțat. În fine...nu-i mai pot spune așa, desigur. Dar tot puiul meu gălbior a rămas, senin și vesel. Cel care nu se grăbește niciodată. Și are încredere că viața va fi bună cu el. Sasha m-a învățat că pot mai mult decât aș crede- de exemplu să-i prind sandalele cu ochii închiși. Atunci când simt că mi-e prea greu, mă uit în privirea lui senină. Și ceva se limpezește în mine, mereu.
Așa, ca de încurajare, să mai spunem că l-am născut pe puiul asta de soare de Ziua Morților. Sau...de Luminăție. Sau...de Ziua Tuturor Sfintilor. Așa apare 1 noiembrie peste tot în lume. Pentru mine e o zi despre viață, despre lumină. E ziua în care a aparut Sasha.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu