In cautarea parolei

Dupa o jumatate de an in care am uitat parola blogului, am uitat ca am uitat-o si am uitat cum sa o recuperez, iata, am luat aer in piept si sunt din nou pe aripile blogspotului. 

Cat despre parola, e bine, sanatoasa, destoinic lipita pe apa nichelata a frigiderului. 

( Aici intr-o poza cu noduri la palarie, pentru a nu uita, din nou, infloritura nefireasca a unui sir de cifre poreclit, inadecvat, parola <- cuvant) 

Istoria spiridusilor muzicali la Europa FM

Într-o lume a copiilor tot mai dependenţi de tablete şi televizor, o scriitoare din România a bătut recordul de vânzări la cărţi pentru copii cu o colecţie al cărei personaj principal este muzica clasică.

Cristina Andone se numeşte scriitoarea care, în numai doi ani, a vândut peste 120 de mii de Poveşti muzicale. Ca să vă daţi seama ce înseamnă asta, vă spunem că tirajul reprezintă un sfert din tot ceea ce a publicat Mircea Cărtărescu, cel mai popular scriitor român contemporan, timp de 20 de ani, în România.

Anca Grădinaru a descoperit că istoria acestor cărți a început cu dorința de a oferi un altfel de acces la educație, o poartă prietenoasă către cultură. 

http://www.europafm.ro/europa-fm/emisiuni/lumea-europa-fm/istoria-spiridusilor-muzicali.html    

PS: Anca Gradinaru, dupa multi ani de televiziune, s-a hotarat sa se intoarca la prima ei dragoste, radio-ul. A revenit, firesc, in echipa care a consacrat-o ca om de media, Europa Fm. Primul ei interviu de "bun-gasit" a fost in...Padurea Muzicala. A fost o foarte agreabila intalnire, intr-o dupa-amiza de martie care mirosea deja a vara.  

Ii multumim Ancai pentru gratia cu care a stiut sa puna intrebari inteligente, pentru atitudinea relaxata si calda, pentru efortul de a transforma inregistrarea unei voci ...cu emotii intr-un reportaj profesionist, in care muzica vibreaza la fiecare pas.

Doua ore dulci, la Biblioteca Nationala a Romaniei. Pe 13 decembrie.

Greierasii din '84

Azi Madalina Pasol, maestra in ale pianului, mi-a amintit ca am fost colege de banca la George Enescu. 

Iata ce am gasit, rascolind prin lada cu amintiri muzicale din podul internetului: Corul Greierasul, 1984. 

                     In poza Madalina Pasol, Toma Popovici, Alina Rafaila si... Cristina Andone.

In vizita la gradinita Lumea piticilor

Soare, Alegretto, Mozart si, desigur, curcubeul muzical.
Mi-a placut!

                        Grupa fluturasilor si cea a buburuzelor- la egalitate de puncte muzicale.

 

Incercam zambetul a la Mozart. Fermecator, multumesc, Clara!

                 

O zi inspirata. Multam, Ramona, pentru invitatie!

Despre mere, somn si... viitoarele carti

In ce fel de familie ai crescut? Ce sunt parintii tai si ce fel de inclinatii aveai in copilarie? Ce spuneai ca o sa te faci cand vei fi mare?

Am crescut intr-o casa cu seminee si ferestre inalte, dintr-un vechi cartier evreiesc ascuns in centrul Bucurestiului. In serile de vara, vantul imi aducea in camera flori rasucite de tei si mai ales acordurile deloc indepartate ale unui impromptu de Chopin. Scoala am facut-o mai intai la poalele Dealului Mitropoliei, la Lipatti, intr-o curte cu platani seculari prin care se fugareau copii avand in spate viori mai mari decat ei. 

Au fost zece ani de poveste, apoi au inceput demolarile, teii au fost taiati, mainile misterioase au amutit, in schimb se auzeau mult mai des sirene de politie, ambreiaje si generice de tip Dallas. Si iata ca iti raspund, indirect, si la a doua intrebare: se pare ca de mica am avut inclinatia de a dramatiza! Dincolo de acest lucru (prost interpretat de ai mei drept pacatul fabulatiei), imi placea foarte tare sa citesc si sa rontai mere, cu picioarele cocotate pe pervaz. Lucru acceptabil, intr-o familie de intelectuali crescuti in cultul cartii. Insa complet neinteligibil ca alegere de viata, pentru aceeasi oameni, deprinsi sa vada lumea in ecuatii precise (tata, ca inginer) sau in prescriptii medicale ( mama-doctor).

Si ce te-ai facut, de fapt?

Sper ca m-am facut scriitor si rontaitor de mere. Dupa ce am ratacit zece ani prin publicitate, bifand in trecere pozitia de director executiv al agentiei cu cea mai mare cifra de afaceri de pe piata. Predand, in paralel, ca profesor asociat la SNSPA. Si hranindu-ma din ce am invatat la Limbi Straine (Universitatea Bucuresti) precum si in peregrinarile mele din filosofie (Scoala de la Tescani),  multiculturalitate ( Soros) si scriere creativa ( Harvard).

Cum te-ai descrie acum? Ce esti? Cine esti? Care sunt primele randuri ale definitiei tale?

Fara gres, sunt ‘mama’. Altfel, mai raspund la poreclele de ‘coach’, ‘trainer’, ‘innovation leader’. Desigur, nu mai am agenda din zilele de glorie. Si nici perechile de pantofi de atunci. Am invatat insa ca lucrurile mari sunt evidente, la indemana, si, da, gratis. Ca muzica se face cu 12 sunete. Ca povestile se scriu cu 31 de litere. Ca viata se traieste din aceleasi povesti care s-au mai spus, din acelasi sunete care s-au mai cantat. Si totusi niciun compozitor din lume nu poate epuiza muzica acesta simpla si previzibila care suntem.

 Cum ma definesc? Ca un bun ascultator. Pentru a avea o sansa de a deveni un bun scriitor, vreodata.

Acum, ca au aparut povestile tale din Padurea Muzicala, ai senzatia aceea de Mester Manole, ca ai vrea sa faci alta manastire? Incotro ai de gand sa zbori?

Sa spunem ca am deja doua manastiri in curtea celei inaltate. Faptul ca Povestile Muzicale au iesit primele in lume e pura intamplare. Cronologic, am inceput cu “Povesti de adio” (trei sferturi gata) si “Blond deschis” (un roman despre publicitate). Scriu cartile pe care as fi vrut sa le citesc acum cativa ani. Si traiesc, cum ar spune politistii, adaptandu-ma la conditiile de mers. Fara planuri mari. Fara asteptari, ambitii sau incrancenari. Si da, ma bucur pentru fiecare rasarit de soare ratat in dulcele somn al diminetii.

Colectia Povesti din Padurea Muzicala de Cristina Andone este disponibila in librariile Adevarul din toata tara precum si pe www.adevarulshop.ro. 

Despre povestea din spatele povestilor

Spune-ne, te rog, noi, cei care abia acum intalnim povestile tale muzicale, cum sa le prezentam copiilor nostri? Cum sa ii imprietenim cu muzica, chiar daca ei nu sunt micuti si intre timp au invatat sa asculte muzica MTV, de exemplu?

Copiii, dar mai ales adolescentii, au un simt foarte ascutit pentru tot ce e fals, chinuit, poleit. Daca ii apropiem de muzica mare avand prejudecata ca trebuie sa ne invesmantam sufletul in frac, ne vor simti crisparea si o vor respinge, pe buna dreptate. Altfel, copiii mici se apropie instinctiv de muzica din perioada baroca si clasica: Albinoni, Corelli, Pachelbel, Bach, Mozart sunt compozitori la care aderenta este imediata. Pentru adolescenti, Beethoven poate fi “vandut” ca primul metalist din istorie. Iar muzica plina de sentiment a romanticilor, de la Chopin, Brahms, Liszt, Ceaikovski nu poate da gres in fata unui ghem de emotii in varsta de 14 sau 16 ani. Cat despre povestile din Padurea Muzicala, sunt scrise pentru copii intre 4 si 9 ani, dar intr-un ritm suplu, creativ, alert. Admit, am folosit ceva trucuri de captare a atentiei deprinse din publicitate. Atmosfera este insa echilibrata, armonioasa, departe de tenebrele de tip bakugani-benteni.

Tu cand ai inceput sa iubesti muzica? Iti amintesti de o intamplare din copilaria ta care te-a apropiat de muzica?

Muzica imi este la fel de apropiata ca auzul. Mi-e greu sa definesc un “ab initio’. Iti pot spune ca tata asculta cu religiozitate concertul de seara de la radio, ca, de la trei ani,  mama mi-a pus in camera o pianina Bechstein ( ceea ce nu v-as recomanda, mai ales daca aveti un copil curios, inclinat catre scrijelit si desurubat). Am facut, desigur, pian. Apoi, cand deja proiectul Povestilor se conturase, am descins la Harvard pentru a ma ingropa doua luni in bibliotecile- templu Widener si Lamont dar mai ales pentru a lua lumina de la cel mai binevoitor profesor de teorie muzicala pe care l-am intalnit vreodata: dr.Wright.

Deci povestile le-ai scris acolo, in limba engleza si le-ai tradus in romana? Cum s-au nascut, concret, cum le-ai asternut pe hartie si apoi cum ai ales muzica potrivita pentru fiecare dintre ele?

La Harvard am pus pe hartie partea de documentare si mi-am construit strategia din spatele povestilor. Concret, am facut un audit de imagine pentru muzica fiecarui compozitor, cautand culori, emotii, stari, elemente vizuale care sa le defineasca esenta. Uite, de exemplu, spiridusul Beethoven este navalnic, puternic, temerar, locuieste intr-un stejar impreuna cu puiul sau de leu iar culoarea sa preferata este rosul.  In timp ce Chopin, visator, temator, nostalgic salasuieste alaturi de unicornul sau Vis intr-o casuta violet prinsa de o salcie plangatoare. Toate acestea nu au legatura cu imaginatia, sunt planificare pura. Apoi la Harvard am ales muzica potrivita pentru fiecare carte, urmand doua criterii: sa fie accesibila copiilor si sa faca parte din nucleul dur al compozitiilor compozitorului respectiv. Si am schitat un ghid de bune maniere la concert pentru copii, veverite si iepurasi, inclus ulterior in cartea cu Strauss. Asadar, mai intai a fost strategia, apoi alegerea muzicii, si, in final, scrierea povestilor. 

( Fragmentul face parte din interviul acordat revistei Tango in 2012)