El- urat, batran, aspru, riguros, complet lipsit de imaginatie, cu o liota de copii, vaduv.
Ea- compozitor stralucit, cu succese fluctuante in randul avizatilor, traind excesiv, fara sa-si planifice ziua de maine.
El- bogat cum numai un baron cu particula 'von', cai ferate si exploatari miniere poate fi in Rusia.
Ar putea fi o banala poveste de iubire.
Acum inversam genurile...
Si brusc intelegem de ce intre Ceaikovski si d-na von Meck nu a fost decat o stralucita corespondenta, una dintre cele mai bizare din istoria muzicii, nu lipsita de emotie sau de energie erotica. O poveste de iubire a doua suflete aflate in trupuri care nu se doresc. A doua minti care au nevoie una de cealalta pentru a trece prin rutina zilelor incarcate de facturi si fracturi casnice ( von Meck) sau pentru a-si sublima tulburarile creative, insomniile cronice, spaimele si vinovatiile fara nume( Ceaikovski).
Ani de zile si-au scris zilnic. Scrisori si...cecuri ( ultimele din partea Nataliei von Meck, desigur). Nu s-au vazut insa niciodata. Aceasta fiind conditia romantica impusa de la bun inceput de o vaduva batrana (dupa standardele vremii), urata, bogata, dependenta de muzica si singura. Catre un compozitor frumos, stralucitor, excesiv si bantuit de angoase.
Ca de obicei, genul conteaza.
E doar o observatie narativa, rog feministele sa inteleaga.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu