Strasnic, vinavat, Moscova

Vinovat e un cuvant rusesc. Vinavat, ca sa respectam pronuntia. Tot astfel strasnic. Intre vinavat si strasnic se perinda o intreaga experienta culinara moscovita, in care prea-plinul, abundenta si culorile naucitoare descriu un baroc slav chiar in sensul etimologic al termenului: perla neslefuita. Neslefuite par restaurantele Godunov sau CDL - barbare prin poleiala lor de prada mongola expunsa in obscuritatea unei bisericute din lemn. Strasnica- mancarea adusa in farfurii ale caror dimensiuni nemaivazute te obliga sa-ti tii mainile departate de corp intr-o gratioasa pozitie a doua din Lacul Lebedelor.

Rata indesata cu stafide, orez si mirodenii, puiul Kiev ( bun prieten al ratei de mai inainte), coltunasii ( ati ghicit, umpluti), totul e o mare revarsare sau o strasnica umplutura. Ne salveaza muraturile de poveste (usturoi, hrean, morcovi, dovleci) chiar atunci cand nostalgia prea-plinului- care- fuse incepe sa picure in tonuri minore. Pe nesimtite, empatizam cu jelania femeilor trupese venite sa ne cante despre serile din Moscova, iubiri de pusta, katiuse si kalinci. Am ochi negri, drept pentru care prind din zbor o dedicatie facuta prin arcuiri complice de sprancene de catre o babushka din cor. Litania-vals "Ocii ciornaie" m-a gasit totusi nepregatita, asa ca, dupa o lupta dreapta cu nostalgia sufletului rus, nu am altceva mai bun de facut decat sa ma concentrez asupra servetului bogat brodat de pe masa. Daca plangeti usor, nu mergeti la Godunov si, in general,  la niciun alt restaurant din categoria 'strasnic'. 

In zona 'vinavat' se inscriu restaurantele in care influentele aristocratic-europene ( mai ales franceze) sunt reinterpretate ruseste. Cu mult aur, mai precis, daca ne referim la Most (dreapta). Cu atmosfera de nunta ( Savoy). Sau cu misterul unei biblioteci nobiliare- Puskin Cafe ( vezi mai jos).

Sa adastam aici o vreme, pentru ca da, imi place povestea cafenelei nascute dintr-un vers,  patruzeci de ani dupa ce Gilbert Becaud canta despre Natalie, Piata Rosie si...Puskin Cafe. Despre primele doua avem motive serioase sa credem ca existau si in anii 60,

Ultima a fost deschisa abia catre sfarsitul anilor '90 intr-o veche resedinta nobiliara. Carti vechi. Pian. Mai ales...liniste. Altfel, gustari cu nume poetice  ( Vis de iarna, Vis de vara). Surprinzator, o suta de varietati de miere ( de pusta, de paduri arctice, de ienupar, etc).  Deloc surprinzator, tot atatea feluri de sampanie. Pentru a pastra nuanta de vinovatie, presupun.  Potentata la final de foaia delicat scrisa cu niste cifre barbare, si iata ca revenim la sentimentul strasnic al fiintei. Iesim pe cel mai vechi bulevard din Moscova, Tverskaia, acolo unde Ceaikovski a poposit la un hotel dupa o casatorie nefericita (si neconsumata) cu o fosta eleva. Aerul e proaspat, casele sunt joase, miroase a tei si a Iesi. Ne imprietenim, in sfarsit, cu mama Rusie, ajutati de niste trufe din pivnita cofetariei Puskin.  Si mai ales de o noapte de iunie, a carei lumina polara ne absolva de orice vinovatie si ne ingaduie sa traim... strasnic.