Ideea ca am blog
ma bantuie ca un geam deschis iarna. Stiu ca ar trebui sa umplu cu ceva golul
acela prin care sufla vantul, ca ar trebui sa apar mai des in cadrul ferestrei,
sa fac nonsalant din poignet-ul stilistic al experientelor minunate intru scris, gatit, iesit, poleit.
Doar ca pentru mine acest blog ar trebui sa fie nu atat o vitrina "aspirationala" cat un culcus. O scorbura mica-mica in care mai adaug cateva paie despre Padurea
Muzicala, niste pietricele adunate de prin lumea larga si, eventual,
niste fasii de ceata : atelierul de creatie pentru Povesti de
adio (povestiri
despre desprinderi, parasiri, hai sa spunem rituri de trecere) si pentru Blond deschis (roman despre publicitari din perspectiva
celei mai importante persoane din agentie -secretara).
Altfel, sunt omul
care nu mai merge nicio zi la sala din momentul in care si-a facut abonament.
Care nu poate sa vina niciodata la o intalnire la ora fixata (drept pentru care ajunge mai devreme). Care nu isi sarbatoreste ziua de nastere si isi inchide cu delicatete telefonul pe 7.6 . Care nu poate scrie pe blog ca un blogger, dar se
gandeste zilnic sa o faca si e vinovat in fiecare clipa pentru ca nu, nu
poate.
eu astept romanul cu e-mail-uri de adio. ceva vesti?
RăspundețiȘtergerecam in noua luni :)))
Ștergereadica in noiembrie, ca toti copiii mei.